top of page

Hrana ca parte a patrimoniului imaterial: expoziția Gatronom cu lucrari de arta din mamaliga



Vernisaj: 1 septembrie 2019, ora 11.00, Timisoara - Expozitie itineranta


Proiectul Gastronom: arta contemporana cu patrimoniu culinar, produs de Asociatia CRIES-Centrul de Resurse pentru Initiative Etice si Solidare, urmareste cresterea nivelului de constientizare cu privire la importanta hranei ca parte a patrimoniului imaterial. Proiectul a inclus organizarea unui concurs in care artisti romani au fost invitati sa isi depuna proiecte care abordeaza tematica hranei, folosind ca materie prima mamaliga. Un juriu specializat a selectat dintre aplicatii proiectele a 3 artisti, care au fost implicati intr-o rezidenta artistica. Duminica, 1 septembrie, ora 11.00, timisorenii sunt invitati la Casa Jecza la vernisaj.


Modul de preparare a hranei intr-o comunitate releva nu doar valorile acesteia, reperele ei culturale, ci si mentalitatile membrilor sai si un tip de raportare la patrimoniu cultural si la istoria locala. Traditia implica prezervarea unor practici de gatit, a unor preparate ce simbolizeaza ospitalitatea sau trimit la ideea de confort, tihna, reunirea familiei, sarbatoare comunitara sau practica religioasa. In 1919 invatatorul Mihai Lupescu nota in manuscrisul conceput pentru Academia Romana - Din bucataria taranului roman: „Lingurile se fac de catre lingurari si de calugari din lemn de rachita, de plop, de tei de paltin […] Cu lingurile se ieu bucatele din oala, din strachina, din farfurie ori din talger […] Lingurile se dau de pomana la Mosi ca sa ai cu ce manca pe ceea lume […] Sunt si linguri de tabla, alama, argint si de aur […] cele de aur si argint taranii le cunosc din povesti […]”.


Proiectul Gastronom: arta contemporana cu patrimoniu culinar propune o abordare creativa a unui demers de prezervare, concretizata prin lucrarile a trei artisti contemporani, semnalizand un mod de punere in valoare a patrimoniului cultural.


Vor expune artistii Lorena Breaza, Mircea Cirtog si Andreea Medar, care timp de 10 zile sunt implicati intr-o activitate de rezidenta culturala. Folosind mamaliga ca material de lucru, artistii vor interoga prin demersul lor relatia dintre hrana si cultura. Proiectul curatorial este asigurat de Cosmin Nasui.


Andreea Medar, despre proiectul sau, „Alvarium”: „Primul gand, atunci cand am citit tema acestui proiect, a fost asocierea mentala a alimentului cu mediul rural, masa batraneasca, joasa, rotunda din lemn si o cina traditionala, in familie, avand ca element central acest produs culinar. Proiectul propus de mine presupune realizarea unui spatiu simbolic, destinat comunitatii, un spatiu in care elementele culinare precum mamaliga si mierea vor fi simboluri cheie, pasta de cereale devenind un liant care inlocuieste pamantul intr-o instalatie in care timpul dispare, traditionalul si noile media se completeaza. Acest spatiu care aduna si invita comunitatea sa se aseze (datorita imposibilitatii de a sta in picioare), devine un spatiu liant, care ne aduce impreuna, invita privitorii sa ia parte la o baie de lumina, intr-o instalatie a contrastelor. Mamaliga, desi existenta ca materie in exteriorul lucrarii, va capata o forma luminoasa si transparenta, recontextualizand atat forma, cat si semnificatia strict culinara a acesteia.”


Lorena Breaza, despre proiectul sau „3 luni de mamaliga – O Vacanta de Vara”: „Copilaria mea a fost despre mamaliga. Mancam mamaliga si atat. De multe ori ma furisam de bunica, ca sa nu ma certe. Bunica spunea mereu ca doar oamenii care nu au ce manca fac asta. Cateodata, veneau oameni pe la noi si incepeau sa rada vazandu-ma mancand. Dar pentru mine, mamaliga era ceva ce gaseam doar in vacantele de vara, doar pentru trei luni. Pentru ei, era alimentul de baza, de care se plictisisera. Nu voiam sa simt alte gusturi in cele trei luni. Bunica pregatea o mamaliga pe zi, pentru toata familia. Indiferent de perioadele pe care le traversa familia, fie ele mai putin vesele din punct de vedere financiar, mamaliga era acolo – pentru ei aliment baza, pentru mine o bucurie. Concursul mi-a amintit de copilarie si de cele trei luni de mamaliga din timpul verii. O mamaliga facuta de bunica are aproximativ 3 kilograme (am sunat-o sa ma asigur). In trei luni, se consumau in casa noastra 270 de kilograme de mamaliga. Imi propun sa construiesc un cub din mamaliga, cat o vacanta de vara.”


Mircea Cirtog, despre proiectul sau „Cultural Jamming”: „Prin lucrarile mele incerc sa examinez fenomenul culturii populare ca o interpretare metaforica a kitsch-ului si a modei. Aceste lucrari au o viziune critica asupra problemelor sociale, politice si culturale. Proiectul pe care il propun are la baza mamaliga ca arta relationala, vazuta prin prisma culturii de masa (arta pop). Proiectul se va materializa prin realizarea unei sculpturi din mamaliga ca forma de expresie a materialului impins catre extrem, sub forma unei statuete antice ce reflecta starea actuala a societatii si un kit de mamaliga. Lucrarile mele se refera adesea la cultura pop si cea de masa. Folosind simboluri scrise ori desenate, creez o lume in care regulile sunt subminate cu intentie.”


Prezentare expozitie:


1-7 septembrie 2019, Casa Jecza / Fundatia Interart Triade, Calea Martirilor nr. 51/45, Timisoara. Vernisaj 1 septembrie 2019, ora 11.00, in prezenta curatorului si artistilor. Invitat: Sorina Jecza

Program: zilnic: 10.00-13.00 & 18.00-21.00


4-6 octombrie 2019, Festivalul La Pas Festival de gastronomie sustenabila, Parcul Rozelor, Timisoara


Producator: Asociatia CRIES-Centrul de Resurse pentru Initiative Etice si Solidare

Proiect cofinantat de Administratia Fondului Cultural National

Parteneri: Nasui Collection & Gallery, Fundatia Triade, Reciproc Cafe

Partener media: Modernism.ro


Proiectul nu reprezinta in mod necesar poziţia Administratiei Fondului Cultural National. AFCN nu este responsabila de continutul proiectului sau de modul in care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt in intregime responsabilitatea beneficiarului finantarii.


Proiectul face parte din La Pas, un program implementat de Asociatia Timisoara Capitala Culturala Europeana 2021 in parteneriat cu Asociatia CRIES-Centrul de Resurse pentru Initiative Etice si Solidare. Programul este orientat catre evidentierea complexitatii legaturii dintre hrana, cultura si consum durabil.

Asociatia CRIES – Centrul de Resurse pentru Initiative Etice si Solidare este o organizatie neguvernamentala, care din 2009 incurajeaza construirea participativa a unor modele de dezvoltare sustenabila, consumul responsabil, comertul echitabil, agricultura sustinuta de comunitate, economia solidara fiind tematici-cheie. In cadrul programului La Pas, asociatia dezvolta complementaritatile necesare valorificarii patrimoniului gastronomic local si integrarii dimensiunii de sustenabilitate. Demarat in 2018, La Pas/Slowing down este un program cu o dezvoltare graduala in anii viitor. Dintre activitati vizate pana acum, amintim: organizarea unui concurs de retete traditionale (Gustul ca patrimoniu), publicarea unui Manual pentru promovarea consumului responsabil, publicarea unui Ghid pentru evenimente culturale sustenabile, lansarea in colaborare cu mai multe scoli a programului educational de dezvoltare a consumului responsabil, desfasurarea primei editii a Festivalului La Pas: Festival de gastronomie sustenabila (4-6 octombrie 2019, Timisoara), organizarea conferintei Sustenabilitatea – indicator de masurare a evenimentelor cultural-artistice (28-29 noiembrie 2019, Timisoara). www.cries.ro. In cadrul Gastronom, Asociatia CRIES asigura managementul si coordoneaza implementarea proiectului, alaturi de partenerii sai.


Nasui Collection & Gallery este un operator cultural care colectioneaza si sustine artisti moderni si contemporani din decembrie 2010 si produce proiecte in diverse contexte culturale prestigioase din lume. www.cosminnasui.com. In cadrul proiectului Gastronom se ocupa de pregatirea apelului la proiecte, centralizarea aplicatiilor, participarea la procesul de jurizare, coordonarea realizarii lucrarilor artistilor si conceptul curatorial al expunerii acestora.

Fundatia Triade este un spatiu deschis publicului, care gazduieste evenimente complexe, reunind diverse tipuri de expresie artistica. Fundaţia continua programul inceput alaturi de Peter Jecza: susţinerea şi punerea in valoare a culturii locale, proiecte retrospective, recuperatoare, ce readuc in prim-plan avangarda anilor ’60-’70 şi proiecte prospective, deschise noilor generaţii de artişti. www.triade.ro. In cadrul proiectului Gastronom, Fundatia Triade gazduieste artistii in rezidenta, participand totodata la procesul de jurizare.


Modernism.ro este revista-platforma online de promovare a culturii contemporane romanesti, lansata in 2009, care sustine, promoveaza si expune artisti romani contemporani, creativi romani, evenimente culturale de anvergura, proiecte bilaterale si internationale din toate domeniile culturii contemporane, cu accent pe artele vizuale. Are peste peste 160.000 Youtube views si peste 400 de materiale video cu artisti, istorici, critici, manageri culturali. www.modernism.ro. In cadrul proiectului Gastronom, asigura vizibilitatea apelului si a prezentarii publice a lucrarilor produse in cadrul rezidentei.



FOLLOW ME

  • Black Facebook Icon
  • Black Twitter Icon
  • Black Instagram Icon
  • Black Pinterest Icon
  • Black YouTube Icon

POPULAR POSTS

bottom of page